Despre fanatism

Scris pe 5 aprilie 2011
FANATÍSM n. Atasament patimas pentru o convingere, pentru o credinta etc., insotit de o totala intoleranta fata de opiniile altora. ◊ ~ religios credinta oarba in idei religioase cu tendinta excesiva de a le urma in viata cotidiana. /<fr. fanatisme
De curand am experimentat un lucru foarte neplacut de pe urma acestei manifestari. Am avut (cred ca inca ma mai urmareste) un comentator atit de intunecat la minte incat nu a mai contat pe ratiune si a inceput sa ma acuze de tradare si calomnie in ceea ce priveste un preot.
Apreciez tare mult pe cei care sunt intr-atat de credinciosi incat respecta toate dogmele, oameni care sunt buni si care au inima deschisa (si Slava Domnului am in jurul meu asemenea persoane minunate), oameni care respecta cu adevarat cuvantul Domnului si care il spun si celorlalti fara a judeca. Dar atunci cand din religiozitate un om da in fanatism, cand ti se intuneca gandirea incat incepi sa arunci acuze in stanga si in dreapta, e normal? E normal ca in urma unei simple presupuneri sa strici linstea unui om? Sa-l hartuiesti incontinuu cu mesaje doar fiindca asa ti s-a parut tie?
Dupa cum spunea astazi o persoana pe care o admir nespus de mult (mai ales dupa ziua de azi): aceste persoane nu actioneaza in spiritul credintei, ci sunt fanatice… iar in numele acestei febre au fost ucisi oameni in cruciade, nu in numele credintei in Dumnezeu. Ce-i drept, ce mi s-a intamplat mie zilele trecute cu o astfel de persoana care sufera de aceasta boala e nimic, altii au suferit chinuri. Ma bucur insa ca am avut alaturi oameni deosebiti care m-au ajutat cu un sfat, cu o vorba buna si nu in ultimul rand, m-au ajutat sa descopar cine imi facea mizeriile astea.
Ce-i drept cand inca nu stiam cine este am scris un e-mail corporatiei la care lucreaza. Am primit si intrebarea din partea celor responsabili cu IT-ul daca vreau sa se mearga mai departe cu cercetarile si eventuale plangeri. Draga doamna, poti sa stai linistita ca nu voi continua in stilul tau murdar. Te las sa-ti vezi de viata si sper sa ma uit, cred totusi ca ai suficiente griji incat sa nu-mi mai porti mie sambetele.

Eu te cred ca te simti avocatul dreptatii, cauta insa dreptatea in alta parte. Si asa cum am aflat eu cine esti tu si de unde imi scrii, poti afla si tu cine a dat acel comentariu injurios la adresa preotului. Trebuie doar sa vrei.
Am vazut ca de obicei nu iti este rusine cu numele tau, la mine ai preferat sa ma ataci “anonim”. Asta dovedeste si alte chestii despre tine. O sa te rog, asadar, sa incetezi a ma mai cauta, pe blog sau alte cai. Si o sa te rog sa uiti de existenta mea, nu ti-ai gasit vinovatul pe aici. Daca esti asa credincioasa cum pretinzi, mergi de discuta cu un preot, acel in cauza sau un altul, sa-l intrebi daca ai procedat normal. Fa asta pentru sufletul tau, nu pentru mine.
Eu nu-ti port pica, nu tin ranchiuna in mine… Si nu e dreptul meu sa judec. Insa iti dau un sfat prietenesc si crestinesc, ceea ce faci tu nu-i bine, nu e sanatos nici pentru minte nici pentru suflet. Te rog eu mult, nu-mi mai scrie, nu ma mai hartui… Eu chiar nu vreau sa dau curs unor plangeri, pentru linistea mea si binele tau. Si daca in continuare tu TOT crezi ca eu sunt vinovata de acea calomnie (desi nu esti indreptatita sa ma acuzi fara dovezi), daca sustii in continuare ca as avea eu vreo legatura cu bionergii (chiar e absurd cum poti sa spui asa ceva fiindca ti s-a parut tie ca seamana stilul meu de a scrie cu cel al unei alte persoane care a comentat pe un blog si si-a facut un cont fantoma), daca din capul tau tot nu vrea sa iasa intunericul, adu-ti aminte:

Si ne iarta noua greselile noastre/ Precum si noi iertam gresitilor nostri.

PS: Aceasta este ultima postare in care pomenesc de neplacuta situatie intampinata de mine (sper). Urasc sa ma victimizez inutil, acum cateva luni cand scriam tot ce ma deranja sau ma bucura nu stiu ce era in capul meu, cand recitesc imi vine sa bag capul in pamant… ca un strut.

andrei