Articol de rezerva

Va salut. Nu pentru ca l-am pierdut nesalvandu-l inainte de-a incerca sa-l aliniez corect in pagina, dar stiu ca articolul pe care-l scrisesem initial pentru azi chiar fusese cel mai bun text al meu, ever. Ajutata de Dumnezeu si de cofeina, am compus in transa un text argumentativ despre datatorii de lectii de viata si despre minciuna de valoarea caruia (va rog sa-mi iertati lipsa de modestie) nu ma apropiasem pana acum cu celelalte articole. Pentru ca scriu spontan si ametita de cafea, nu pot relua acum ceea ce nici nu-mi mai amintesc ca am scris. Pierderea si nenorocul meu.
Voi scrie in schimb despre targul social al confidentei. Eu seman cu mama mea, nu sunt “vecinareasa”. Nici conditia fizica precara, nici mentalitatea nu ma indeamna sa-mi pierd timpul limitat al vietii vecinarind cu orele. Nu-mi plac prea mult musafirii si nici sa musafiresc, desi nu sunt o singuratica si nici o ciufuta (in fine, nu permanent). Nu cunosc gradele de rudenie, nu retin fizionomii si nu ma intereseaza sa aflu despre terti din gura nimanui. Cu atat mai mult apreciez o intalnire cu cat mi-o doresc in comparatie cu una intamplatoare, de complezenta sau de convenienta.  Ma plictisesc repede  si respect la randul meu nevoia de intimitate a celuilalt, nu tin nici eu sa umplu spatiul fizic si insasi existenta altuia cu prezenta mea, poate nedorita, cel putin intr-un anumit moment.

Dar recunosc ca am si eu nevoie uneori sa ma confesez si inteleg ca pentru a avea dreptul sa-mi povestesc necazurile, asteptarile, reusitele s.a.m.d. trebuie sa ascult la randul meu confidente. Ce ma fac insa cand aflu atat de multe incat  ma simt incarcata pana la a  trai prin empatie si vietile confidentilor mei, si ma mai si trezesc intr-o zi ca mi se cere rest la timpul si interesul mult mai mare, vezi-doamne, la atentia acordate de acestia mie? Sunt clevetitori de profesie care asa-si traiesc vietile, vorbind, comentand, cersind intimitati si ducandu-le mai departe, ce vina am eu ca pentru 10 minute de destainuiri personale nu rezist sa platesc cu ore interminabile de ascultare?
Va multumesc daca m-ati citit pana la capat. Este ultimul text fara diacritice si nealiniat corect in pagina, cel dintai beneficiase de aceste amanunte de bun simt, dar ce folos daca l-am pierdut. O zi buna (pentru cei care ma cititi noaptea, somn usor).
Cand e sa se-aleaga praful… Abia am apucat sa salvez si acest articol in ultimele zeci de secunde dupa ce s-a oprit curentul.